Îngrijirea necorespunzătoare a danturii, periajul rar sau greșit pot reprezenta o cauză pentru apariția unor boli cardiovasculare, a tulburărilor de alimentație și chiar a nașterilor premature. Specialiștii recomandă să fim atenți și să acordăm importanță durerilor de dinți, inflamațiilor gingivale sau modificărilor mucoasei bucale pentru că acestea pot genera o serie de boli grave.

România se situează în primele trei locuri din clasamentul european în privința mortalității din cauza bolilor cardiovasculare. Punctul de pornire a acestor afecțiuni poate fi îngrijirea deficitară a cavității bucale. Din acest motiv, bolile gingiilor pot permite bacteriilor să intre în sânge și să producă probleme cardiace. Astfel, un sistem imunitar slab sau o valvă a inimii deja cu probleme, pot duce la o infecție a mucoasei interioare a inimii, numită endocardită, iar parodontita poate fi unul din factorii care duc la accidente vasculare cerebrale.

Detartrajele și periajele profesionale efectuate de două ori pe an pot reduce riscul bolilor de gingii și implicit al celor cardiovasculare. Însă, surprinzător este că specialiștii au corelat afecțiunile dentare și cu alte tipuri de boli, precum diabetul zaharat sau boala Alzheimer. Explicația constă în faptul că diabetul zaharat reduce rezistenţa organismului și expune gingiile la infecții. În plus, persoanele care nu țin sub observație cantitatea de zahăr din sânge sunt predispuse să dezvolte infecții mai frecvente şi mai grave, ale gingiilor și ale oaselor pe care se fixează dinţii. Astfel, persoanele cu o glicemie peste limitele normale sunt mai predispuse la boala parodontală.

Pierderea dinților înainte de vârstă de 35 ani poate fi un factor de risc pentru boala Alzheimer. Din acest motiv îngrijirea corectă a danturii poate ține la distanță alte afecțiuni.

SănătateaTV.ro