În fiecare an, pe 14 iunie, este celebrată “Ziua Mondială a Donatorului de Sânge”. Anul acesta, “Ziua Mondială a Donatorului de Sânge” se desfăşoară sub sloganul „Sânge nou pentru omenire". Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), persoanele cu vârsta sub 25 de ani, reprezintă 38% din totalul donatorilor de sânge. În acest an, se pune accentpe rolul major pe care îl au donatorii de sânge în rândul persoanelor tinere.  Pe lângă scopul de a spori gradul de conştientizare asupra importanţei donării de sânge şi de a încuraja cât mai mulţi oameni să doneze, obiectivul este şi acela de a sărbători pe cei care donează sânge în mod voluntar.

Beneficiarii donărilor de sânge

În zilele noastre, în 62 de ţări donatorii de sânge sunt donatori voluntari.

În ţara noastră, numărul celor care donează sânge este încă mic, în comparaţie cu nevoia de produse sanguine. În ciuda faptului că donarea de sânge nu expune donatorul la nici un risc major, puţini sunt cei care vin la centrele de transfuzii să doneze sânge, astfel că medicii sunt nevoiţi să amâne un număr important de intervenţii chirurgicale. De obicei, donatorii de sânge vin la centrele de transfuzii sanguine doar atunci când cineva drag se află pe patul de spital și are nevoie de transfuzie de sânge.

De transfuzii de sânge au nevoie femeile care suferă de complicaţii ale sarcinii, copiii cu anemie severă, persoanele cu traumatisme severe apărute din cauza unor accidente, bolnavii de cancer, persoanele supuse unor intervenţii chirurgicale sau cei suferinzi de boli ale sângelui.

În România, o persoană care donează sânge beneficiază de analize gratuite, bonuri de masă şi reducere la abonamentele pentru transportul în comun, o zi liberă la locul de muncă, în cazul donatorilor salariaţi sau o zi scutire de la frecvenţă în ziua donării, în cazul elevilor, studenţilor sau militarilor. Printre analizele gratuite se află cele pentru depistarea: hepatita B şi C, HIV (SIDA), VDRL (sifilis), HTLV (leucemie), hemoglobină etc.

Reguli pentru donatorii de sânge

Donatorul de sânge trebuie să respecte anumite reguli: are nevoie de buletinul de identitate, este interzis consumul de alcool cu 48 de ore înaintea donării de sânge, o vârstă cuprinsă între 18 (unele ţări chiar 16 ani) şi 65 de ani, o greutate de cel puţin 57 de kg, să nu aibă herpes, să nu fi avut TBC, hepatită, alergii, epilepsie, ulcer, diabet zaharat, boli de piele, boli de inimă sau alte afecţiuni care să necesite tratament cu antibiotice sau să nu fie sub tratament medicamentos, să nu se vaccineze în ultimele două săptămâni, să nu fie la menstruaţie, să nu fie gravidă, lehuză (nu se poate dona sânge timp de 18 luni după naştere), să nu fi suferit vreo operaţie minoră în ultimele trei luni sau majoră în ultimele şase luni, dacă nu au trecut minim 60 de zile de la ultima donare sau dacă dacă şi-a făcut un tatuaj sau un piercing în ultimele şase luni. De asemenea, fiecare persoană care doreşte să doneze sânge trebuie să mănânce în dimineaţa recoltării şi să consume cât mai multe lichide.

Rata donărilor de sânge, sub 1%

În acest an,în toată lumea, cu ocazia “Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge” au loc evenimenteamplepentru susţinerea donării de sânge în Barcelona dar şi la Expo 2010 din Shanghai. OMS estimează că se fac aproximativ 93 milioane de donaţii de sânge anual, în cele 8000 de centre din întreaga lume. Dacă între 1 şi 3% din populaţia fiecărei ţări ar dona sânge, ar fi suficient ca să acopere nevoile de sânge pentru tranfuzii dar în 77 de ţări, rata donărilor de sânge se află sub 1%.

“Ziua Mondială a Donatorului de Sânge” a fost înfiinţată în urma succesului de care s-a bucurat “Ziua Mondială a Sănătăţii” din anul 2000, ce a avut ca temă importanţa donării de sânge, având ca slogan “Sângele salvează vieţi”. Ziua de 14 iunie a fost declarată “Ziua Mondială a Donatorului de Sânge” deoarece la această dată s-a născut Karl Landsteiner - laureatul Premiului Nobel pentru medicină, cel care a descoperit sistemul grupelor de sânge.

SănătateaTV.ro