60 de cazuri nou confirmate de rujeolă au fost raportate între 14 și 18 octombrie, arată datele publicate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT). Cazurile au fost înregistrate în șapte județe.

Împărțirea pe județe arată astfel:

  • Suceava - 37
  • Brașov - 7
  • Neamț - 5
  • Caraș - Severin - 4
  • Mehedinți - 3
  • Timiș - 3
  • Mureș - un caz

"Cazurile de rujeolă raportate săptămânal au avut debutul in urma cu două-patru săptămâni; confirmarea și clasificarea unui caz durează, în medie, trei săptamâni", specifică CNSCBT.

 

Rujeola, o problemă globală

 

Cele mai recente date globale ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) arată că numărul cazurilor de rujeolă– care reprezintă una dintre cele mai contagioase boli din lume – a crescut cu 300% pe plan mondial în primele trei luni ale anului, în comparație cu aceeași perioadă a anului 2018. Aceasta vine pe fondul creșterilor consecutive înregistrate în ultimii doi ani.

”Impactul acestor epidemii este cu adevărat devastator, provocând nu numai pierderi de vieți omenești, dar și invalidități care ar putea fi evitate, ce afectează viețile familiilor și economiile naționale și care pun presiune pe sistemele de sănătate”, a subliniat Kate O’Brien, directorul Departamentului de Imunizare și Vaccinuri din cadrul OMS.

Ultimul update: 19 octombrie 2019

SănătateaTV.ro