Secția de Terapie Intensivă și Centrul de Transfuzii din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița beneficiază de-acum de dotări moderne. Cele două compartimente au fost complet reabilitate, extinse si dotate cu echipamente medicale de ultimă generație. Fondurile destinate modernizării spitalului, în valoare de 12 milioane de lei,  au fost alocate de ministerul sănătății, se arată într-un comunicat al instituției.

 

Secția de Terapie Intensivă, dotată cu aparatură de cea mai înaltă performanță

 

Secția ATI a fost dotată cu aparatură medicală de cea mai înaltă performanță. Potrivit managerului unității medicale, Gabriel Lazany, secția este dotată acum cu: paturi speciale, ventilatoare respiratorii la fiecare pat, monitoare pentru funcții vitale, seringi automate, infuzomate, rampe penru distribuția fluidelor medicale, cărucior de resuscitare, defibrilator cu pacemaker extern, ecograf, echipament pentru epurare extrarenală, sistem de încălzire a soluțiilor perfuzate, sistem de încălzire pentru pacient. Secția beneficiază, totodată, și de aparat EKG portabil, brancard pentru transport cu butelie de oxigen, ventilator de transport, monitor de transport, aparat de dozare a gazelor sanguine, aparat de măsurare a coagulării și un lift mobil pentru ridicarea și transportul pacientului.

„Secția pe care am văzut-o astăzi este una dintre cele mai moderne din Europa”, a declarat, la Bistrița, Sorina Pintea.

 

Creșterea gradului Scției ATI

 

Și suprafața secției a fost extinsă, la 710 metri pătrați. Acum, secția cuprinde și nuclee  de îngrijire: postul de supraveghere (directă şi/sau monitorizată), cameră de lucru pentru asistente, cuplată cu stația centrală de monitorizare și semnalizate, cabinete pentru medici anesteziști, sală de mici intervenții și tratamente speciale, spații de depozitare, spațiu sanitar pentru prelucrarea și igienizarea obiectelor de inventar, cu boxă pentru rufe și deșeuri, vestiar-filtru pentru personalul medical, prevăzut cu grup sanitar și duș, filtru de acces pentru pacienți și materiale, cuplat cu un vestiar pentru echiparea în vestimentație de protecție a persoanelor din afara secției.

"În executarea lucrărilor au fost utilizate materiale bactericide, garantate pe întreaga durată de viață a construcției, având o activitate bactericidă de 5 ori mai mare, ceea ce inseamnă de 100.000 de ori mai puține bacterii", se arată în comunicatul transmis de Ministerul Sănătății.

După aceste investiții, Comisia de acreditare a propus creșterea gradului secției de terapiei intensivă la gradul I.

Ultimul update: 22 august 2019