Cetățenii din Marea Britanie vor primi consultanță medicală specializată de la asistentul virtual Alexa, dezvoltat de Amazon. Anunțul a fost făcut chiar de Guvernul britanic, citat de BBC. Alexa va putea oferi  răspunsuri la întrebările medicale, folosind informații furnizate de Serviciul Național de Sănătate, în baza unui parteneriat cu instituția.  Există voci care au ridicat problema protecției datelor, dar Amazon dă asigurări că acestea vor rămâne confidențiale.  

 

Avantajele folosirii Alexei, potrivit Guvernului britanic

 

"Cum tratez o migrenă?" sau "Care sunt simptomele varicelei?" sunt doar câteva exemple de întrebări la care Alexa va putea răspune. Potrivit ministrului Sănătății Matt Hancock se estimează că Alexa va reduce presiunea pusă pe medicii generaliști și farmaciști.

"Vrem să le dăm pacienților capacitatea de a avea un control mai bun asupra propriei sănătăți", a spus Hancock. 

Reprezentanții Guvernului britanic au transmis că sistemul va ajuta cetățenii să aibă acces rapid la informații medicale corecte. Potrivit acestora, aplicația va fi de folos în special pacienților vulnerabili, cum ar fi vârstnicii sau cei cu probleme de vedere, cărora le este greu să acceseze internetul.

 

Critici de la societatea civilă

 

"Orice ban public cheltuit pe acest plan îngrozitor în loc de servicii pentru pacienți va fi o risipă uriașă", spune Silkie Carlo, directorul ONG-ului BIG Brother Watch, citat de presa britanică.

"Ceea ce se va întâmpla este un dezastru în ceea ce privește protecția datelor", a mai adăugat Carlo. 

"Toate datele sunt ținute confidențiale. Utilizatorii au control asupra istoricului vocii și pot să șteargă înregistrările", au transmis reprezentanții Amazon. 

 

Digitalizarea sistemului de sănătate britanic

 

Guvernul britanic a stabilit un departament care să crească folosirea tehnologiei în serviciile medicale. Printre măsuri se numără  extinderea rețetelor electronice și folosirea inteligenței artificiale pentru analizarea radiografiilor. 

Ultimul update: 12 iulie 2019