Substanțele chimice aflate în toate produsele din jur, de la ambalaje de mâncare până la haine sau mobilă, sunt asociate cu un risc crescut de diabet, însă o mare parte din acest risc poate fi redus prin adoptarea unui stil de viață sănătos, bazat pe o dietă echilibrată și pe exercițiul fizic, arată un studiu citat de Reuters.

Cercetătorii de la Berkley University, SUA, au testat probe de sânge prelevate de la 957 de persoane care nu sufereau de diabet. Ei au analizat nivelul unor substanțe chimice numite PFAs (substanțe din clasa polyfluoroalkyl și perfluoroalkyl), folosite pentru a face produsele rezistente la pete, impermeabile sau antiaderente.

 

Rezultatele studiului, pe scurt

 

Participanții au fost împărțiți apoi în două grupuri. Unii și-au modificat semnificativ stilul de viață, pentru a pierde 7% din greutatea corporală. Alții și-au păstrat stilul de viață și li s-a administrat un placebo.

După doi ani, cercetătorii le-au verificat din nou nivelul de PFAs din sânge. În cazul celor care nu și-au îmbunătățit stilul de viață, dar al căror nivel de PFAs, în special de acid perfluorooctanic (PFOA), în sânge a crescut, riscul de a dezvolta diabet în următorii ani a fost mai mare. Însă în cazul celor care și-au schimbat dieta și care au făcut mai mult sport, acest risc nu a crescut indiferent de modificările nivelului de PFAS din sânge.

”Rezultatele noastre arată că unei PFAs contribuie la dezvoltarea diabetului și a” complicațiilor diabetului, a explicat unul dintre autorii studiului, dr. Andres Cardenas. ”Însă o intervenție în cazul activității fizice și a dietei a atenuat acest risc”, a adăugat el. ”Sportul și o dietă echilibrată oferă beneficii ample; rezultatele noastre arată că unul dintre beneficii ar putea fi atentarea efectelor metabolice adverse ale expunerii la PFAs”, a subliniat cercetătorul.

  

Substanțele din clasa PFAs, imposibil de evitat

 

Studiul a plecat de la cercetări anterioare care corelau PFAs și PFOA cu diabetul, a explicat Luz Claudio, cercetător specializat în sănătatea publică la  Icahn School of Medicine din New York City.

”Este foarte greu să eviți expunerea la PFAs, pentru că acestea se află în atât de multe produse, precum și în apa potabilă, în unele zone”, a explicat Claudio, care nu a fost implicat în studiu.

Vasele neaderente reprezintă, însă, o sursă de expunere la PFAs care poate fi evitată cu ușurință, prin folosirea de alternative precum ceramica, inoxul sau fonta, a explicat cercetătorul.

O altă sursă ce poate fi evitată o reprezintă spray-urile care fac pantofii și hainele impermeabile. Pot fi folosite, în schimb, produse pe bază de ceară în același scop.

 

Ultimul update: 9 august 2019

SănătateaTV.ro