Info SănătateaTV.ro: Podiatria o profesie a viitorului si in Romania? Podiatria o profesie a viitorului si in Romania? Podiatria o profesie a viitorului si in Romania?
Marţi, 17 iul 2018      23:19
X

Fii la curent cu ultimele știri din sănătate


Urmărește Sănătatea TV pe Facebook


Contactează-ne!
Cursuri de educatie medicala si prim ajutor pentru copiii din Cluj si Sibiu prin proiectul „Sunt Primul Ajutor! SPA Junior”

Cursuri de educatie medicala si prim ajutor pentru copiii din Cluj si Sibiu prin proiectul „Sunt Primul Ajutor! SPA Junior”

03 decembrie 2015    
Mai mulţi elevi din Cluj şi Sibiu încep cursuri de educaţie medicală şi prim-ajutor cu sprijinul Serviciilor Judeţene de Ambulanţă, Serviciului Unic 112 şi Inspectoratelor Şcolare Judeţene, în cadrul Proiectului Pilot de Educaţie Medicală „Sunt Primul Ajutor! SPA Junior”.
 
Proiectul a debutat în urmă cu doi ani şi se desfăşoară deja şi în 12 şcoli din Bucureşti. Elevii implicaţi în program învaţă să aplice şi să execute corect manevre de salvare a vieţii, dar şi noţiuni de igienă şi de prevenire a afecţiunilor transmisibile.
 
Mai mult, cursurile presupun însuşirea noţiunilor de prevenire a accidentelor casnice, şcolare, rutiere, conştientizarea obiceiurilor cu mare risc (droguri, alcool, tutun), rolul alimentaţiei sănătoase, conştientizarea importanţei donării voluntare de sânge şi prevenirea riscurilor situaţiilor de urgenţă în şcoli şi în afara lor.
 
„Dacă începem devreme să ne educăm copiii, dacă începem devreme să le acordăm atenţia cuvenită, sigur vom avea nişte adulţi pregătiţi, nişte adulţi sănătoşi. Practic, asta urmărim cu aceste ore de educaţie sanitară. Pe lângă faptul că ne ajutăm pe noi toţi învăţându-i tehnici de prim-ajutor, îi ajutăm pe ei să crească sănătoşi, să fie adulţi sănătoşi, să înveţe noţiuni de igienă, să se ferească de boli transmisibile şi să intervină atunci când lângă ei se produce un accident acasă, la şcoală”, a declarat Mihaela Arion, iniţiatoarea proiectului, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei www.sanatateatv.ro.
 
Cursurile de educaţie medicală se desfăşoară cu ajutorul echipajelor de voluntari experimentaţi şi specialiştilor Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov (SABIF), Societăţii de Salvare Bucureşti, Inspectoratului Şcolar Bucureşti şi ai reprezentanţilor Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) în Capitală şi cu sprijinul Serviciilor de Ambulanţă Judeţene şi Inspectoratelor Şcolare Judeţene Cluj şi Sibiu. 
 
Sursa: SanatateaTV