Riscul crescut al apariței schizofreniei este asociat cu abuzul de alcool și de droguri, potrivit unui studiu al Spitalului Universitar din Copenhaga și al Centrului de Boli Mentale din Danemarca.

 

Mai precis, oamenii de știință au folosit datele a 3,133,968 persoane, născute între anii 1955-1999, din registrele la nivel național daneze. În total, au fost identificate peste 200.000 de cazuri de abuzuri de substanțe ilegale și peste 21.000 de persoane diagnosticate cu schizofrenie.

 

În baza de date s-au inclus sexul, mediul de proveniența (urban/rural), dacă persoanele au primit și alte diagnostice psihiatrice, statutul economic al părinților, antecedentele psihiatrice, respectiv dacă a existat un co-abuz de substanțe – mai multe substanțe ilegale folosite în aceeași doză.

Rezultatele au arătat că utilizarea abuzivă a oricărui drog a crescut riscul de a dezvolta schizofrenie. Mai exact, riscul crescut de a dezvolta schizofrenie a fost, în urma consumului de:

·         Canabis: 5,2 ori mai mare

·         Alcool: 3,4 ori mai mare

·         Medicamente halucinogene: de 1,9 ori mai mare

·         Sedative: 1,7 ori mai mare

·         Amfetamine: 1,24 ori mai mare

·         Alte substanțe: 2,8 or mai mare

 

În ceea ce privește abuzul parental de droguri, acesta a fost împărțit în două categorii – pentru persoanele diagnosticate cu schizofrenie înainte de naștere și după naștere. Persoanele diagnosticate cu schizofrenie au fost înregistrate din Registrul Danez de Cercetare de Psihiatrie.

În privința mamei și copilului, rezultatele au arătat că fie diagnosticați înainte, fie după naștere, canabisul a crescut riscul apariției schizofreniei în rândul descendenților. Mai exact, pentru mamele care au folosit canabis, riscul a fost de șase ori mai mare, iar pentru tatăl care consumat canabis înainte de concepție, riscul apariției schizofreniei la copil a fost de 5,5 ori mai mare.

 

Referitor la abuzul de alcool, rezultatele au arătat că abuzul matern înainte de nașterea copilului a fost asociat cu un risc de 5,6 ori mai mare pentru ca copilul să dezvolte schizofrenie. Cu toate acestea, un abuz matern de alcool după naștere a scăzut la jumătate riscul ca copilul să dezvolte schizofrenie. Similar, un abuz de alcool al taților crește de 4.4 ori riscul transmiterii schizofreniei copilului înainte de naștere, iar riscul post-naștere, cu  1,8 ori, potrivit aceluiași studiu. 

SănătateaTV.ro