Viitoarele mame care în timpul sarcinii consumă alimente bogate în zaharuri și grăsimi saturate prezintă un risc ridicat de a da naștere unor copii dependenți de droguri și alcool, potrivit unui nou studiu, informează www.dailymail.co.uk.

Oamenii de știință au putut observa în urma studiului realizat pe șobolani că puii rozătoarelor care consumaseră cantități importante de zahăr și grăsimi prezentau o greutate mai mare la maturitate. De asemenea, specialiștii au mai putut observa că rozătoarele care consumaseră cantități mari de zahăr prezentau un risc crescut ca puii lor să devină dependenți de droguri.

Asocierea consumul excesiv de alimente bogate în zaharuri si grăsimi cu dependența de alcool și droguri este pusă de oamenii de știință pe seama faptului că în Statele Unite ale Americii majoritatea femeilor fertile sunt supraponderale.

Se pare că un rol important în dezvoltarea dependenței de droguri și alcool îl are laptele matern. Cercetătorii au descoperit că șobolanii ale căror mame avuseseră o dietă echilibrată, dar fuseseră alăptați de o altă femelă, cu o dietă bogată în zahăr, prezentau o sensibilitate mai mare la anfetamine.

Cercetătorii cred că rezultatele studiului ar putea fi explicate prin studierea sistemului de recompensă al creierului. Mai exact, alimentele bogate în zaharuri și grăsimi modifică acest sistem de recompensă al creierului fapt ce determină o sensibilitate crescută la droguri și alcool.

SănătateaTV.ro