Pacienții care acuză oboseala ca efect secundar tratamentelor oncologice pot beneficia de avantajele pe care le obțin prin activitate fizică și terapie psihologică, se precizează într-un comunicat de presă al Universității Medicale Rochester (New York, Statele Unite).

 

La această concluzie au ajuns cercetătorii după ce au analizat 113 studii în care erau abordate mai multe tratamente pentru oboseala asociată cancerului – majoritatea studiilor au fost clinic randomizate, considerate gold standard când se evaluează efecacitatea unui tratament. În total, studiile au inclus 11.525 de persoane cu vârsta între 35 și 72 de ani care au primit diagnosticul de cancer și care acuzau oboseala asociată cancerului – paciente cu cancer mamar, dar și bărbați cu diverse tipuri de cancer.

 

Multe date au arătat că atunci când se efectuează efort fizic (fie anaerobic sau aerobic) se reduce în mod semnificativ oboseala pacienților oncologici. În plus, intervenția unui psiholog, prin care să se ofere date privind educația, schimbări în stilul de viață sau să se adapteze și să gândească situația și diagnosticul într-o altă perspectivă reprezintă o altă soluție care oferă rezultate mai multe în tratamentul persoanelor oncologice.

Astfel, cercetătorii au descoperit că exercițiile fizice și intervențiile psihologice au fost la fel de eficiente pentru reducerea oboselii legate de cancer – prin măsurători specifice Scala de Oboseală Piper sau Inventarul Multidimensional al Oboselii.

 

Toți participanții la studiile analizate au suferit de oboseală legată de cancer, efectul secundar cel mai frecvent în timpul și după tratamentul pacientului cu cancer. De aceea, specialiștii recomandă medicilor să se concentreze mai puțin pe recomandarea de tratamente farmacologice pentru pacienții cu oboseală legată de cancer și mai mult pe activitatea fizică și terapii/ intervenții psihologice.

 

Oboseala legată de cancer este diferită de oboseala cronică și anume este o senzație de „sfârșeală”, care nu e ușurată sau eliminată de odihnă sau de somnul de opt ore și poate persista timp de luni sau ani de zile după ce s-a terminat tratamentul. Cercetătorii sunt de părere că această oboseală legată de cancer ar putea fi rezultatul unei stări cronice de inflamație indusă de boală sau tratamentul acesteia. În plus, aspectul îngrijorător este că oboseala poate scădea șansele de supraviețuire a pacienților, deoarece se reduce riscul completării tratamentelor medicale.

 

Alte studii arată că 7 persoane din 10 se pot confrunta cu oboseală asociată cancerului până la 10 ani după finalizarea tratamentului, chiar și în absența bolii.

 

În plus, unele semne de oboseală legată de cancer arată de multe ori ca cele întâlnite în cazul depresiei. Societatea Americană de Cancer subliniază că este ușor să se confunde cele două patologii.

 

Cu toate acestea, depresia implica incapacitatea de a simți placere - oameni care sunt deprimați se simt triști sau incapabili, pot renunța la speranță. De asemenea, o persoană poate suferi de oboseală și să nu fie deprimată, în timp ce alți oameni prezintă atât oboseală, cât și depresie.

 

„Uneori poate fi greu de găsit o etichetă pentru ceea ce simțiți. Medicul dumneavoastră ar putea dori să vedeți un profesionist de sănătate mintală pentru a obține o altă opinie dacă depresia este o parte a problemei. Dacă este, atunci tratamentul poate ajuta și poate fi instituit”, se menționează în aceeași informare a Societății.  

SănătateaTV.ro