În România, 16, 8% din populația fertilă s-a aflat sau se află într-o situație de infertilitate, arată primul studiu de analiză privind problemele de infertilitate din România. Asta înseamnă că 1 din 4 cupluri care își dorește cât mai curând un copil nu a reușit să obțină o sarcină până în prezent, cu toate că încearcă de cel puțin un an. Cercetarea arată  că  11% din cupluri au perserverat mai bine de 5 ani în încercarea lor de a avea copil.

Cei mai mulți dintre cei care nu pot obține o sarcină merg la medicul ginecolog în încercarea de rezolvare a problemei de infertilitate (91%) și doar o parte la medicul specialist în infertilitate (38%). Studiul mai arată că 45 % dintre cei care nu pot să obțină o sarcină văd stresul drept responsabil pentru acest lucru, iar 21% cred că motivul pentru care nu u încă un copil este pentru că „Nu vrea Dumnezeu”.

Pe de altă parte, medicii arată că principalele cauze pentru infertilitate feminină sunt problemele de la nivelul trompelor uterine (23%), probleme la nivelul uterului (22%), endometrioza( 17%), rezerva ovariană redusă(15%). De asemenea, medicii spun că 72% dintre bărbați au probleme la nivelul spermogramei.

„Stresul nu este un motiv de infertilitate absolut. În cazul în care un cuplu are deja un an de contact neprotejat și nu a rezultat o sarcină, trebuie să apeleze la un medic specialist în infertilitate. Cu siguranță, cauza care împiedică formarea unei sarcini ascunde o patologie, o afecțiune, care trebuie să fie tratată și înlăturată pentru a putea obține sarcina”, spune dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstretică-ginecologie, unul dintre coordonatorii studiului.

 Cercetarea a fost realizată de Asociația pentru Reproducerea Umană din România în perioada aprilie- mai 2018, pe un eșantion de 4.680 de repondenți, atât femei cu vârsta cuprinsă între 25 și 45 de ani, cât și bărbați cu vârsta cuprinsă între 25 și 60 de ani. Medicii spun că vârsta mamelor la nașterea primului copil este într-o creștere accelerată, ceea ce are drept consecință escaladarea problemelor de fertilitate. Dacă în 1997 vârsta medie la care femeile aveau primul copil, în 2017 vârsta medie pentru primul copil a fost de 27,1 ani. În mediul urban, vârsta medie la care femeile au primul copil este de 28,7 ani, iar în București această vârstă ajunge la 30,3 ani.

SănătateaTV.ro