La Arad a fost deschis un al doilea centru de recoltare de analize Synevo, anunță compania printr-un comunicat. Noul punct de recoltare dispune de două posturi de recepție și două scaune de recoltare. Centrul este arondat laboratorului Synevo din Timișoara.

În primele luni ale acestui an compania a inaugurat două puncte de recoltare în județul Timiș, la Lugoj și Dumbrăvița. În zona de vest a țării, Synevo deține 25 de centre de recoltare amplasate în județele: Timiș, Arad, Satu Mare, Maramureș, Sălaj și Bihor.

La nivel național, rețeaua Synevo are 106 centre de recoltare și 17 laboratoare. Numai anul trecut compania a inaugurat 21 de centre, iar de la începutul acestui an au fost deschise alte șapte puncte de recoltare în județele Timiș, Ploiești, Vaslui, Suceava, Călărași și București, la care se adaugă și un laborator în Ploiești.

Compania Synevo România este furnizor de servicii de diagnostic de laborator și face parte din grupul Medicover, furnizor internațional de servicii medicale și de diagnostic.

Ultimul update: 29 mai 2019

Autor:

Ștefania Doroftei

Ștefania Doroftei este jurnalist cu experiență în radio, televiziune și presa scrisă.