O mare companie farmaceutică și un mare producător de tehnologie au anunțat realizarea în parteneriat a unui studiu clinic care – se speră – va accelera diagnosticul fibrilației atriale și va îmbunătăți starea de sănătate a persoanelor diagnosticate. Johnson & Johnson, prin divizia sa farma, Janssen, ca colabora cu Apple pentru un studiu ce vizează fibrilația atrială (FA).

Studiul și-a propus să analizeze impactul pe care Apple Watch îl are în detecția precoce a fibrilației atriale, dar și potențialul de a îmbunătăți rezultatele pe termen lung ale persoanelor depistate cu FA, inclusiv prevenția accidentului vascular cerebral. Cercetarea se va desfășura în SUA și va include doar persoane cu vârsta peste 65 de ani. Obiectivele studiului sunt măsurarea rezultatelor pe care le are un program de implicare în sănătatea inimii atunci când apar notificări de tulburări de ritm pe ceasul inteligent, precum și și evaluarea impactului și a aderenței la tratamentul medicamentos cu ajutorul unei aplicații de la Janssen (Johnson & Johnson). 

Se estimează că, în întreaga lume, aproximativ 33 de milioane de persoane trăiesc cu fibrilație atrială. FA este cea mai frecventă aritmie cardiacă, crește de cinci ori riscul de AVC și este agent cauzal în aproape o treime din toate cazurile de AVC.

AVC apărut ca urmare a fibrilației atriale este o patologie importantă și se numără printre primele cauze de mortalitate, inclusiv în țara noastră. Aproximativ 60% din pacienții cu AVC rămân cu diazbilități importante. Unul din cinci pacienți cu AVC află că are fibrilație atrială abia după apariția AVC.

Ultimul update: 19 ianuarie 2019

SănătateaTV.ro