A fost lansată o linie telefonică gratuită pentru persoanele care au atacuri de panică, anxietate ori depresie. Dacă vă aflați într-una dintre aceste situații, puteți primi consiliere la numărul 0800.0800.20.  La telefon vă vor răspunde absolvenţi şi studenţi ai facultăţilor de psihologie, care au fost învăţaţi să asigure suport primar în situaţii de criză emoţională.

Totodată, a fost lansat și conceptul depreHub.

"depreHUB este un proiect național, inițiat cu scopul de  a reuni sub cupola unui nou concept în România (HUB dedicat promovării sănătății mintale), totalitatea serviciilor de prevenire a depresiei și anxietății,  evaluare e-health, diagnostic, intervenție  și evitarea recăderii. Abordarea unică a tipologiei depresive, la 360 de grade, asigură beneficiarului accesul la specialiști și programe accesibile (în unele cazuri chiar gratuite), tratamente inovatoare, dar și tehnici de prevenire și suport în toate ariile vieții", se arată în comunicatul transmis de organizatorii evenimentului.

Proiectul este susţinut de psihologul Yolanda Creţescu, prin Asociaţia Happy Minds.

"Depresia şi anxietatea sunt două boli foarte complicate, ca atare a apărut depreHUB, care s-a dorit a fi o umbrelă de specialişti. (...) Vom creşte parteneriate atât cu ONG-urile, cât şi cu instituţiile abilitate, suntem în discuţii cu Ministerul Sănătăţii, cu corporaţiile, cu sistemele medicale private. (...) DepreHUB îşi propune, atât prin TelVerde, cât şi prin platformele de înaltă performanţă, să aducă prevenţie şi screening imediat pentru orice român", a declarat Yolanda Crețescu, citată de Agerpres.

Mai multe detalii puteți afla pe site-ul depreHub.ro

 

Ultimul update: 10 octombrie 2019