Persoanele cu diabet sunt predispuse complicațiilor urologice, infecțiilor de tract urinar, dar și mai multor tipuri de disfuncție sexuală. Toate acestea au un impact major asupra calității vieții lor. Incidența și severitatea tulburărilor urinare cresc odată cu severitatea afecțiunii diabetice, lipsa controlului glicemic și complicațiile microvasculare care au ca rezultat afectarea inervării vezicii urinare. În cazul bolnavilor care au neuropatie diabetică, cistopatia diabetică afectează aparatul vezico-sfincterian. Aparatul urinar poate fi afectat la nivel muscular, uroterial, neurologic sau microvascular.

Funcțiile aparatului urinar inferior sunt investigate prin urodinamică, cistometria investighează faza de umplere a vezicii, iar studiul debit-presiune faza de golire a vezicii. La pacienții cu cistopatie diabetică, probele urodinamice au evidențiat o hiperactivitate a mușchiului detrusor în 48% din cazuri și hipoactivitate în 30% din cazuri.

De obicei, pacienții cu diabet se prezintă la consultație cu simptome de urinare frecventă atât ziua cât și pe timpul nopții. Dacă afecțiunea este într-un stadiu avansat, apar și pierderile de urină.

Incontinența urinară este de mai multe tipuri. Incontinența urinară prin imperiozitate reprezintă pierderea de urină precedată de senzația intensă de a urina. Aceasta este o afecțiune care apare atât la bărbați cât și la femei, iar prevalența ei crește odată cu vârsta și are o incidență mai mare la femeile aflate la menopauză. Necesitatea imperioasă de a urina, frecvența crescută și incontinența afectează mult calitatea vieții pacientului și este totodată un factor declanșator al anxietății.

Tratamentele farmacologice de obicei au efecte adverse, în peste 50% din cazuri producând constipație și uscăciunea gurii. Pacienții care fac tratament cu insulină prezintă un risc semnificativ mai mare pentru incontinența urinară cu imperiozitate, comparativ cu pacienții care primesc tratament cu antidiabetice orale sau față de cei care urmează doar regim alimentar.

Incontinența urinară de efort este un alt tip de afecțiune care reprezintă eliminarea involuntară de urină asociată cu anumite activități fizice, inclusiv strănutul și tusea. Studii au arătat că modificarea stilului de viață prin scădere ponderală și exercițiu fizic a redus incidența diabetului la femeile cu afectarea toleranței la glucoză. De asemenea, modificarea stilului de viață și scăderea ponderală au ajutat la reducerea incidenței incontinenței urinare de stres.

Detectarea problemelor de la nivelul aparatului urinar poate fi făcută prin ecografie și probe urodinamice. Pentru îmbunătățirea calității vieții pacientului și ameliorarea simptomelor, medicul recomandă adoptarea unor măsuri de igienă și o alimentație adecvată, evitarea alimentelor diuretice, a constipației, tratarea tusei cronice, scăderea ponderală și activitatea fizică. În cazurile mai grave sunt prescrise tratamente, iar unde acestea nu au efect se recurge la stimulare electrică.

 

Material realizat cu sprijinul Societății de Neuropatie Diabetică.

 

Sursa: Manu-Marin A. Tulburările urinare la pacienții cu diabet zaharat. (În: Neuropatia diabetică, Băjenaru OA, Serafinceanu C, Marin AF, 2016)

Ultimul update: 2 aprilie 2019

Autor:

Ștefania Doroftei

Ștefania Doroftei este jurnalist cu experiență în radio, televiziune și presa scrisă.