Fostul şef al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) Eugeniu Ţurlea ar fi primit în 2002 o mită în valoare 5.000 de dolari de la compania farmaceutică Hoffman La Roche, scrie jurnalistul Victor Ilie pe medium.com. În documentele interne ale firmei, mita era consemnată ca atare şi trecută ca "promovare instituţională”, existând şi un contract în acest sens.

Jurnalistul relatează că, în 2000. Hoffmann La Roche, cel mai mare producător european de medicamente, abia venit în România, îşi căuta locul în piaţă şi prezintă un mail provenit de la Departamentul Vânzări al companiei în care se spunea că CNAS a deblocat fonduri.

"Este vital să ştim din timp despre organizarea licitaţiilor mai ales pentru nefrologie şi oncologie, dacă ţinem cont că putem schimba soarta acestora în favoarea noastră", se spunea în mailul prezentat de medium.com.

Un protocol intern al companiei din 2001 le cerea angajaţilor să afle informaţii pentru a putea întelege modul în care Caietul de Sarcini este conceput şi care sunt nevoile specifice ale acelui client. Datele căutate erau: preţuri competiţie, ofertanţi competiţie şi acţiunile acestora, discuţie cu distribuitorul nostru şi ce s-a angajat acesta să facă, potrivit medium.com.

Într-un document Excel ataşat unui astfel de mail, la poziţia 19, jurnalistul relatează că a găsit un înalt funcţionar al statului, şeful de-atunci al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), menţionat cu o mită de 5.000 de dolari "indexată ca plătită".

 

Reacția Roche România

 

Contactată de SănătateaTV.ro, compania Roche a transmis că le “cere tuturor angajaților săi și partenerilor de afaceri să respecte cele mai stricte standarde de integritate și profesionalism” și a dat asigurări că “acționează prompt când acestea ar putea fi încălcate”. Însă, în ceea ce privește informațiile apărute acum în presă, Roche România nu poate să le verifice, din cauza vechimii aspectelor prezentate.

“Capacitatea noastră de a confirma validitatea documentelor este limitată de faptul că termenul legal de arhivare a expirat cu mulți ani în urmă. În acea perioadă, Roche avea în țara noastră doar un birou de reprezentanță, condus de o echipă de management complet diferită, care nu mai lucrează pentru companie”, a subliniat grupul.

SănătateaTV.ro i-a solicitat un punct de vedere și lui Eugeniu Ţurlea, însă, până la ora scrierii acestei știri nu a primit niciun răspuns.

Infracţiunea s-a prescris, astfel că nici fostul şef CNAS şi nici reprezentanţii Hoffmann  -  La Roche nu pot fi traşi la răspundere în instanță.

Ultimul update: 4 iunie 2019

SănătateaTV.ro