Mai mulți oameni vor beneficia de o nouă șansă la viață după gestul impresionant și profund altruist al unei familii îndurerate, care și-a dat acordul pentru donarea de organe. Prelevarea a avut loc la Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea.

"În noapte de vineri spre sâmbătă, mai multe echipe de medici au prelevat inima, ficatul, rinichii și corneea de la un bărbat de 43 de ani din Aleșd, județul Bihor, care nu a mai avut nicio șansă la viață după ce a căzut, miercuri, de la etajul patru al unui bloc. Medicii au făcut tot ce s-a putut pentru salvarea lui, însă a doua zi s-a instalat tabloul de moarte cerebrală. Trecând peste această imensă tragedie, sora bărbatului și-a dat acordul pentru prelevarea de organe", transmite Agenția Națională de Transplant.

Operația a început la ora 3.00 dimineața și s-a sfârșit în jurul orei 8.30. Ficatul va merge la Institutul Clinic Fundeni, rinichii la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca , iar corneea la Spitalul Militar Central din Capitală, informează aceeași sursă. Inima va ajunge la un pacient din Germania, aflat pe lista de așteptare pentru transplant.

„Pentru că nu s-a găsit receptor compatibil în țară, cordul a fost prelevat de o echipă de medici din Munchen, prin Eurotransplant. Plămânii nu s-au prelevat pentru că avea contuzie pulmonară”, a declarat medicul Carmen Pantiș, coordonator regional ANT, coordonator transplant SCJU Oradea.

Ultimul update: 19 octombrie 2019

SănătateaTV.ro