Conform datelor publicate de Ministerul Sănătății, centralizate de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, în România, de la 2 mai la 29 august 2018, au fost înregistrate 117 cazuri de meningite/meningo-encefalite cauzate de infecția cu virus West Nile și douăsprezece decese. Cinci decese s-au înregistrat în București, două în județul Olt și câte unul în județele Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați și Iași.

Virusul West Nile se transmite la om în principal prin înțepătura țânțarilor infectați. Mai multe specii de țânțari, răspândite atât în mediul urban cât și în cel rural, reprezintă vectorii de transmiterea a virusului. Vremea excesiv de ploioasă a făcut ca debutul perioadei de îmbolnăviri să se producă în acest an mai devreme, iar condițiile meteo au dus la înmulțirea numărului de țânțari și au făcut dificilă distrugerea acestora. Însă Ministerul Sănătății precizează că numărul mare de îmbolnăviri din acest an poate fi atribuit și deficiențelor în aplicarea măsurilor de control și a măsurilor de protecție personală.

Trebuie menționat că infecția cu virus West Nile nu se transmite în mod normal de la om la om, însă se poate face în anumite circumstanțe – prin transfuzia sângelui infectat. De aceea, în județele în care au fost înregistrate îmbolnăviri, pentru a elimina riscul de transmitere prin transfuzii, s-au luat măsuri de siguranță la nivelul centrelor de transfuzii. Astfel, în conformitate cu Directivele europene în domeniu, se amână donarea în cazul persoanelor care au fost identificate cu factori de risc pentru infecția cu West Nile. Persoanele care au făcut infecția cu virusul West Nile sunt excluse de la donare timp de 120 de zile.

Ministerul Sănătății recomandă autorităților locale să intensifice măsurile de dezinsecție pentru a preveni răspândirea infecției cu virus West Nile, iar direcțiile de sănătate publică au sarcina de a verifica, până la sfârșitul sezonului, eficacitatea măsurilor aplicate. Ministerul Sănătății recomandă populației să ia măsuri pentru evitarea expunerii la înțepăturile țânțarilor.

Monica Georgescu

Ultimul update: 15 octombrie 2018

SănătateaTV.ro