În perioada 10-14 august 2019, au fost confirmate 27 de cazuri noi de rujeolă la nivel național, potrivit celui mai recent raport publicat astăzi de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).

Datele arată că în acest interval cazurile s-au înregistrat în cinci județe. Cele mai multe au fost în județul Sălaj (19), dar îmbolnăviri au fost și în Mehedinți (3), Brașov (2), Timiș (2), Harghita (1).

Astfel, numărul total al cazurilor confirmate cu virus rujeolic de la debutul epidemiei a ajuns la 18.092 din care s-au înregistrat 64 de decese.

De la începutul epidemiei, cele  mai multe cazuri, peste șase mii, au fost identificate la copii cu vârste între 1 și 4 ani, majoritatea nevaccinați, iar la copiii sub un an nevaccinați, peste 3.800 de cazuri.

România se află pe locul cinci în Uniunea Europeană la numărul total de cazuri de rujeolă înregistrate de la începutul anului, însă se clasează pe locul al doilea în privința incidenței la un milion de locuitori, potrivit datelor publicate de Organizația Mondială a Sănătății.

Actuala epidemie de rujeolă a debutat în țara noastră în a doua jumătate a anului 2016, din cauza ezitării sau a refuzului vaccinării.  În ciuda campaniilor de informare inițiate de autorități pentru a convinge părinții să-și vaccineze copiii împotriva virusului rujeolic, România încă se confruntă cu o rată mare a incidenței acestei boli.

Ultimul update: 14 august 2019

Autor:

Ștefania Doroftei

Ștefania Doroftei este jurnalist cu experiență în radio, televiziune și presa scrisă.