Bucureştenii, dar şi persoanele din afara Bucureştiului, pot beneficia, în cadrul Zilelor Prevenirii Cancerului Oral, de consultaţii gratuite în vederea prevenirii cancerului oral, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Municipiului Bucureşti.

Astfel, în perioada 28 - 29 iunie 2017, specialiștii Secției Clinice de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială vor oferi consultaţii gratuite în cadrul spitalului, aflat pe Calea Plevnei, nr. 17, în baza unei programări telefonice, la numărul 0737.564.663. Până astăzi s-au înscris peste 200 de persoane, se precizează în comunicatul de presă.

Iniţiativa acestei campanii de conştientizare şi prevenire a cancerului oral a venit ca urmare a numărului mare de cazuri diagnosticate de medicii Secției Clinice de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială.  

„Zilele Prevenirii Cancerului Oral” sunt organizate de Primăria Municipiului București, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale, la inițiativa Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială „Prof. dr. Dan Theodorescu”.

SănătateaTV.ro